Strofa 1:
Yeehh, Yeehh…
Când vor să facă sanatoriu, eu nu mă opun, prefer să arunc pe tot ce mă jignește, flegma din plămâni.
Mă exprim sincer, când spun, că nu iau viața în glumă, și aștept scaunul de stăpân, eu trag cu dinții, urmez ambiții, pășesc unde n-au pășit sfinții, că drumul îi întunecat, al minții, când nimănui nu-i pasă, de unde vii, și dacă ai vreo casă, e fiecare pentru ce își pune în plasă, și e păcat, mă, că i-am lăsat să vadă, cum unele divorțuri lasă sângele din venă în cadă. Nu-i ce puști, frate, ce??? Mama, ce copilărie, ce vremuri înseamnă, grav în amintire, se joacă în alt timp, și personajul bun, e alt tip, aici de față, sunt nemernic, educat de frig, am pe mâini lanțuri, dar poate nici nu strig destul de tare, după succesul câștigat în timp… Poahh!
Strofa 2:
Alerg de când mă știu, dar nu știu după ce, stresat aprind țigări, mă f*t în TBC, mă f*t în RATB, și în tot ce mă complic, mai nou cică le pasă, și tre’ să renunț la sticlă, să mori tu, mă, piș pe sfatul tău, când mă zbăteam ca disperatu’, tu nu mi-ai fi întins vreun leu, când mi-au trimis familia în colo, unii speriați de pușcăriași, m-am trezit că n-am pe nimeni, din puțini oricum rămași, mă lași… Am încetat să mai îmi pese, când primesc lovituri în cap, din ce în ce mai dese, că cineva cumva, tot reușește și mă țese, într-o pânză multă, unde ascund reacțiile adverse, peahhh, peahhh, pahare să se verse, pentru tine, dacă știi cum e să schimbi diverse adrese, când nervii în stomac au început să perforeze, îmi dau seama, că nu merită nimeni, să mă păstreze.
Sensul versurilor
Piesa exprimă lupta continuă a artistului cu greutățile vieții, dezamăgirile și lipsa de sprijin. El descrie un sentiment de frustrare și de necesitate de a se descurca singur, ascunzând emoțiile negative.