Când vântul capacii-ndoaie,
Și plouă, și-i frig, și ni-i frică,
Fugim la bunic-în odaie,
Noi: două surori și-o pisică.
Acolo-i călduț și-i tăcere.
Divanul bătrân dintre uși,
Cu vechile lui laicele,
Ne-așteaptă cu cărți și păpuși.
Bunica ne iese-nainte
Cu zâmbetu-i blând de bunică:
-Ei, care mi-a fost mai cuminte,
Fetițele, ori tu, pisica?…
Sensul versurilor
Piesa evocă sentimentul de siguranță și căldură resimțit în copilărie, în preajma bunicii. Este o rememorare nostalgică a momentelor simple, dar pline de afecțiune, petrecute în casa bunicilor, un refugiu din fața greutăților.