Deea La Dublu – Doare

Doare din ce în ce mai tare,
Că inima ta e departe,
Plecată peste soare.
Te caut, nu te găsesc.
Te aștept, nu vii.
Unde ești?
De ce nu te pot găsi?
Stau în miez de noapte,
În brațe cu poza ta.
Mă întreb: „Iubești pe altcineva?”
De ce nu-mi spui ce vrei să faci?
De ce mă lași să plâng?
De ce taci?
Vreau să plec, departe.
Vreau să te am aproape.
Dar din câte văd, nu se poate.
Stau în miez de noapte,
Te aștept lângă mine.
Pleci, foarte departe,
Departe de sufletul meu.
De ce-ai plecat, de ce m-ai lăsat?
De ce te-ai dus, cu alta te-ai distrat?
De ce mă lași să sufăr, să plâng?
De ce nu-mi spui ce dreacu’ ai de gând?
Aștept un semn de viață de la tine,
Dar se pare, că în zadar, nu vine.
Te aștept, și o voi face mereu,
Fiindcă știi, tu ești suflețelul meu.
Stau în miez de noapte,
Te aștept lângă mine.
Pleci, foarte departe,
Departe de sufletul meu.
Iar și iar mă gândesc la noi,
La ce a fost,
Ce s-a întâmplat în doi.
Gândurile mă apasă,
Mă gândesc non-stop:
„Oare ai uitat de noi?”
De ce nu înțelegi
Că eu te iubesc,
Tu ești băiatul ce mă face să-l doresc.
Nu pot să te uit, și nici nu vreau,
Îmi doresc lângă mine să te am.

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea și suferința unei persoane după o despărțire. Ea își așteaptă iubirea pierdută, întrebându-se de ce a fost părăsită și mărturisind că încă îl iubește și nu poate să-l uite.

Lasă un comentariu