Jack-P – Iartă-Mă

STROFA I:
Da, mamă, știu că nu am fost un model la școală,
Știu că de multe ori o dădeam în bară,
Că am făcut multe prostii în copilărie
Și că am avut la 12 ani prima mea beție.
Da, tată, știu că ai plecat și m-ai lăsat,
Nu am avut o familie de Crăciun lângă brad,
Stăteam singur acolo și mă gândeam
Cine era de vină pentru trauma ce o trăiam.
Da, uită-te la mine acum, tată, am crescut mare,
Fără să am pe cineva să mă aline când mă doare.
Da, am un frate și mulțumesc lui Dumnezeu
Că împărțeam cu el până și ultimul leu.
Am avut ambii părinți într-o singură persoană
Careia îi spun azi cu zâmbetul pe buze: mamă.
Aș vrea să îți spun ce e în sufletul meu, tată,
Că am călcat pe urmele tale încă o dată.

REFREN:
Da, iartă-mă, mamă, că ți-am greșit,
iartă-mă, tată, că poate nu m-ai dorit.
Am avut probleme de mic,
dar am trecut prin ele zâmbind.
Da, iartă-mă, frate, că nu te-am ascultat,
iartă-mă, bunico, că nu te-am uitat.
Eu așa am învățat să fiu,
să fac ce simt, să mă simt viu.

STROFA II:
Țin minte și acum clipa în care ai plecat, tată,
Și ne-ai lăsat cu datorii în bancă.
Tu erai fericit în timp ce mama plângea,
E trist că pe tine nu te interesa.
Frate, ții minte cum ne băteam în fiecare noapte,
În glumă, că așa se joacă frate cu frate.
Te acopeream mereu când chiuleai de la școală
Și îmi dădeai un leu să îmi iau o bomboană.
Bunico, știu că nu am fost mereu lângă tine,
Da, tu m-ai învățat diferența dintre rău și bine.
M-ai învățat ceasul și să mă leg la papuci,
Ești un înger pentru mine, să nu uiți.
Am fost învățat cu greu, dar nu mă plâng,
Că am pus suflet în fiecare rând.
Tată, să știi că nu te mai vreau înapoi,
Pentru că am fost eu și tu niciodată noi.

REFREN:
Da, iartă-mă, mamă, că ți-am greșit,
iartă-mă, tată, că poate nu m-ai dorit.
Am avut probleme de mic,
dar am trecut prin ele zâmbind.
Da, iartă-mă, frate, că nu te-am ascultat,
iartă-mă, bunico, că nu te-am uitat.
Eu așa am învățat să fiu,
să fac ce simt, să mă simt viu.

Sensul versurilor

Piesa este o mărturisire emoționantă despre greșelile trecutului și impactul relațiilor familiale asupra formării identității. Vorbitorul caută iertare pentru acțiunile sale și recunoaște influența pozitivă a mamei, fratelui și bunicii, în timp ce exprimă durerea provocată de absența tatălui.

Lasă un comentariu