Nu mă privi cu ochii ăia că nu știi ce-mi faci.
Nu te opri, cu mâna ta-n mâna mea mă desfac.
Nu, nu mai sta, deși asta e tot ce aș vrea,
Știu, nu ești bun, dar nu pot decât să mă supun.
Îmi caut bărbatul, îl caut în altul
Și tot ce am e portretul-robot după care se ia mereu inima.
Îmi caut bărbatul, te caut în altul
Și tot ce am e portretul-robot după care se ia mereu inima.
Când mă privești, îmi dau seama că știi ce gândesc.
Nu te oprești, și mă sperie ce mult te doresc.
Nu vreau să stai, că iar o să te las să mă ai,
Ce pot să fac, de prudență-ncep să mă dezbrac.
Îmi caut bărbatul, îl caut în altul
Și tot ce am e portretul-robot după care se ia mereu inima.
Îmi caut bărbatul, te caut în altul
Și tot ce am e portretul-robot după care se ia mereu inima.
Tu și eu iar pe podea, da
Pielea mea pe pielea ta, și
Să respir nu mai apuc
Unde mă termin eu..? Și-unde-ncepi tu?.
Îmi caut bărbatul, îl caut în altul
Și tot ce am e portretul-robot după care se ia mereu inima.
Îmi caut bărbatul, te caut în altul
Și tot ce am e portretul-robot după care se ia mereu inima.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o căutare obsesivă a unui partener ideal, bazată pe un "portret-robot" nerealist. Protagonista se simte atrasă de persoane care nu sunt potrivite pentru ea, dar nu se poate abține, dezvăluind o luptă internă între rațiune și dorință.