De aproape o lună și 20 de zile,
Noi ne jucăm tot felul de jocuri prostești.
Acum spui ia-o mai încet, nu acum,
Poi îmi faci cu ochiul și pleci.
No, dă-i drumul, dă-i drumul, no!
Oh, nu, nu pleca!
Mă atingi și mă amăgești și îmi zic nu,
Dar de data asta am nevoie să te simt.
(Trăiește) suntem singuri
(Trăiește) doar pierde controlul
(Trăiește, trăiește) atinge-mi sufletul
(Trăiește, trăiește) lasă-mă să te simt.
(Trăiește) stinge luminile-n geam
(Trăiește) din cap până-n picioare
(Trăiește, trăiește) atinge-mi sufletul
(Trăiește, trăiește) lasă-mă să te simt.
„Movida” era clubul de sâmbătă seara,
Te comporți ca o divă spunând că nu vrei să te joci.
Așa trebuie să fie stilul tău ciudat,
Ridici sprânceana,
Îmi place când mă privești în felul ăsta.
Acum comanzi un mijto la bar,
Îți dai din nou cu ruj, pentru că s-a luat pe pahar.
DJ-ul pune cântecul tău favorit, Kanya a venit,
Acum mă inviți la dans.
Mmm,
Mă tragi spre tine, mă tragi spre tine, mă tragi spre tine, aproape,
Apoi închizi ochii (baby, închide ochii),
Mă săruți și îmi spui că trebuie să plecăm,
Nu mă iei acasă, vreau să… (trăiește).
(Trăiește) suntem singuri
(Trăiește) doar pierde controlul
(Trăiește, trăiește) atinge-mi sufletul
(Trăiește, trăiește) lasă-mă să te simt.
(Trăiește) stinge luminile-n geam
(Trăiește) din cap până-n picioare
(Trăiește, trăiește) atinge-mi sufletul
(Trăiește, trăiește) lasă-mă să te simt.
Totul a fost bine până când telefonul ei a început să sune,
S-a dus la baie, atunci m-am întrebat
De ce nu-i mai aud vocea, șoptea ceva, e clar
Îl minte pretinzând că ea nici măcar nu este aici.
Ultima dată când mi-am verificat numele, nu era Sarah, deci…
Trebuie să i-o fi spus prietenului/băiatului ei că e acasă la prietena sa.
Atunci m-am speriat și ea a zis „baby, te iubesc și pe tine!”
Acum mergi la culcare, sau altfel, mâine nu te vei putea trezi la timp pentru școală.
Sensul versurilor
Piesa descrie o atracție intensă și o noapte pasională într-un club, complicată de infidelitate și minciuni. Protagonistul este prins într-o relație secretă, plină de emoție și pericol.