De ce vrei să mă dai uitării?
Iubita mea, cu ochi căprui.
Ridici zidul tăcerii între noi,
Lăsându-mă al nimănui.
Vrei să pui zăvor pe a mea viață
Și te înstrăinezi, clipă de clipă.
Nu știi că tu îmi ești inima ce-mi bate,
Plecând, mă lași făr’ de-o aripă.
Și cum să pot trăi numai din amintiri,
Când sufletul mă doare mult prea tare?
Plâng ochii mei în noapte, în neștire..
Pe tine.. nu te doare?.
Nu-mi fi călău iubito, și nu mă pedepsi,
La cea mai cruntă suferință mută.
Iubirea noastră nu o osândi..
Că-n lacrimi e cernută.
Cum poți să dai uitării șoapte de iubire?
Mă priveai în ochi, spunându-mi „TE IUBESC”
Astăzi ești departe de a mea inimă..
Eu în lipsa ta, cum să mai trăiesc?.
Cum să-mi fi străină, cum să-ți fiu străin,
Când noi împreună lumea construiam?
Vrei să dai uitării ani de fericire,
Clipele frumoase, când noi ne iubeam!.
Eu te voi iubi, chiar și în tăcere,
Jur că fericirea n-am să ți-o răpun.
Însă știu iubito, că eu făr’ de tine
Deveni-voi piatră, transformată-n scrum.
Poate pentru mine simți încă iubire
Poate n-ai s-arunci anii cu noi doi.
Mereu voi spera, în orişicare clipă,
Că te vei întoarce, draga mea, napoi.
Eu voi fi aici, te voi aștepta..
Poate, viața toată.
Poate vei veni, și viața mea,
Va fi iar iubito, ca și altă dată.
Nu mă da uitării, nu-mi fi ghilotină,
Rupe azi tăcerea, zidul dintre noi.
Spune-mi că ne leagă aceeași iubire
Și te rog din suflet, vino înapoi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și disperarea unei persoane părăsite, care se teme de uitare. Este un strigăt de ajutor și o pledoarie pentru reîntoarcerea iubirii pierdute, plin de speranță și disperare.