Jurca Marinela Florina – Viața Mea a Început cu Tine

Viața mea a început cu tine,
Din locu-n care, cândva ea mi-a apus.
Doar tu mi-ai dat curajul de-a iubi,
Chiar de aveam demult sufletul răpus.
Tu m-ai luat de mână, să pășim în doi,
Un drum necunoscut, printr-un destin hain.
Iubindu-mă, cum n-am mai fost iubită,
Cu tine, dragul meu, azi da! Sunt fericită!
Cu tine sunt femeia ce știe să iubească,
Chiar prin perdea de ploaie, poate să-ți zâmbească.
Fiindcă la pieptul tău, știu că sunt ocrotită,
Îmi râde inima, căci simt că sunt iubită!
O jumătate eu, tu altă jumătate,
Bucăți de inimă, ce împreună bate.
Și cât te pot iubi, mai mult ca viața mea,
Ești universul meu, iar eu sunt steaua ta!
Azi suntem doi, prin viață, ținându-ne de mână
Și la apusul ei, vom fi tot împreună.
De-ai să pleci-nainte-mi, eu am să te urmez,
Ne leagă-n veci iubirea, ne leagă sfântul crez.

Sensul versurilor

Piesa exprimă recunoștința și fericirea unei persoane care a găsit dragostea adevărată. Aceasta descrie cum partenerul a adus lumină și curaj în viața sa, oferindu-i un sentiment de protecție și împlinire.

Lasă un comentariu