Deoarece doresc a-ți vedea chipul,
mă simt abătut.
Un cearșaf pe care tolănită stătut-ai, mă rog,
a fost de pe-atunci spălat.
Cântă zăpada
copacilor legănători.
Copiii
se joacă de-a indienii
prin casă.
Fire de tutun galben
căzute pe dușumea.
Mult
nu mi-a mai rămas
de acum.
Ba totuși,
lustruite cuvinte..
Strălucitoare rămășițe
ale viitoarelor noastre visuri.
Aici mi-ai atins mâinile.
În colțul ăsta ne-am sărutat.
S-ar zice că am
darul de-a suferi.
Singur noaptea
(în frumoasa
pustia noastră casă
de la țară
unde numai copacii par vii..).
Acestea-s lacrimile tale
pe care le freci de mine.
Vremea a trecut:
trebuie totuși să continuu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al naratorului pentru o persoană absentă și rememorarea unor momente intime petrecute împreună. Sentimentul de pierdere și trecerea timpului sunt accentuate de imagini melancolice și de amintiri împrăștiate prin locurile care le-au fost dragi. În ciuda durerii, naratorul își găsește puterea de a continua.