Stau închis în casă și compun ca un bou,
Pun rimele pe foaia albă, scrise maro.
Rimele mele sunt fine ca lama Gillette,
Când le auzi, te dau în spaimă pe tine și Șatra Benz.
Dragostea e ca vremea, mereu schimbătoare,
Te lovește Cupidon,
Îți dă o floare fără culoare.
Țara asta e mai mult o discriminare.
Politai, jandarmi, primari și curve proaste,
Mulți polițai stau cu pistolul în mână,
Se dau mari șmecheri, și îi doare-n p***ă,
Dar nu își aduc aminte când erau mici copii
Și se jucau parcă erau Adam și Eva vii.
Mulți oameni muncesc până la moarte
Să aibă o casă, o masă și copiii lor 8 clase.
În țara unde primarul face pe toate,
Unde dă o lege azi și se aplică la moarte,
Unde mulți cocalari cu Mertanuri tunate
Te amenință cu moarte cu arme furate,
Unde vremurile nu mai sunt cum erau odată,
Ceaușescu era și a fost, un primar de prima clasă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o critică asupra societății românești actuale, atingând teme precum corupția, inegalitatea și nostalgia pentru trecut. Versurile descriu o realitate dură, unde oamenii muncesc din greu pentru a supraviețui, în timp ce politicienii și infractorii prosperă.
