Era o seară cu cerul întunecat,
Mi-am făcut bagajele, am închis ușa și am plecat.
Am vrut să cunosc cât mai multe despre cartier,
Cuvântul ăsta mă face să mă simt un înger.
Noapte-n cartier!
Lupii strigă tare și mă fac să zbier.
Vad o umbră, ochii parcă îi aveam plini de venin,
Poate era umbra unui demon, trebuia să știm.
Noapte-n cartier!
Cerul e întunecat și mă face să sper.
După colțuri de bloc sau casă
Văd puștani care se droghează.
Era miezul nopții, ceasul bătea intens,
Sunetul acela mă facea să visez.
Nu eram în largul meu,
Nu eram așa mereu.
Simțeam că în acel moment prindeam viață
Și că vocea cartierului îmi dădea o povată.
Îmi spunea încet și clar:
„-Du-te acasă, nu mai sta aici,
Fugi repede și nu mai sta să-mi explici!”
Simțeam amețeli și nu știam ce-i cu mine.
Aveam în gând să plec acasă: Bine!
Noapte-n cartier,
Ie, ie, bine, tot la fel.
Noapte-n cartier,
La fel ca și ieri, ca și azi, ca și mereu.
Noapte-n cartier,
Străzile rămân la fel.
Noapte-n cartier,
Așa e mereu la mine-n cartier.
Sensul versurilor
Piesa descrie o noapte într-un cartier periculos, plină de umbre, droguri și avertismente. Protagonistul simte un amestec de atracție și teamă față de acest mediu, fiind avertizat să plece pentru a se proteja.