Mi-a dat Dumnezeu un gând
Când îs supărat să râd,
Câte nu mi-or fi pe plac
Să-mi mușc limba și să tac;
Nime’ să nu poat-ale
Ce zace-n inima me.
Nu-s de-aramă, nici de fier
Câteodată să nu zder,
Da’ și când îmi dau eu drumu’
Nu mai tre’ să dau cu pumnu,
Cine-o fo-mpotriva me’
Degeaba se mai căie.
Om pe om când hărămne
Își fă rău și nu gânde,
Că păcatele se duc
De la părinte la prunc
Și pici în câte-un necaz,
De-ți ia ruja din obraz.
Mulți de viu m-ar îngropa,
De ce-s bun și pot răbda,
Și m-ar bate ca pe coasă
Cui i-s drag, de Sus, nu-i lasă!
Lumea asta-i tare rea
Nu pot merge-n rând cu ea!.
Pe omu’ ce-i hâd la faptă
Dumnezeu Sfântu nu-l iartă,
Mere-i-a bine, cât i-a mere
Toate ‘napoi i le-a cere,
Nici a vide, nici a ști
În ce ceasuri le-a plăti,
Când a fi mai sănătos
N-a pute merge pe jos.
Nici a duce către gură
Miez de cuminicătură!
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre credință și răbdare în fața greutăților. Sugerează că Dumnezeu ne dă puterea de a depăși momentele dificile și că faptele noastre au consecințe, fiind răsplătite sau pedepsite.