Știi, noaptea asta va fi lungă.
Fără sacouri gri, fără pantaloni la dungă.
După miezul nopții, este alt nivel.
Noaptea șterge limite și oamenii devin altfel.
Am patru cicatrici pe inimă, șapte pe piele
Și chiar de știu că o să apară încă una printre ele,
Cu ea,
Eu zbor în noaptea urbană încet.
Ea încă n-a lovit, dar deja mă doare în piept.
Ca benzina
Se aprinde ea,
Mă cuprinde ea,
Lasă urme pe retină.
Carpatină!
Nu pot fără ea,
Insomnia mea
Fără cofeină.
Noaptea creează și rezolvă multe probleme,
Ziua e naivă, noaptea e Machiavelli.
Noaptea stingi focul, ca să poți să vezi nebunii,
Pentru că pentru noapte sunt pregătiți doar unii.
Ea este cea mai bună, dintre cele bune.
Știe adrese multe și știe multe nume.
Ea m-a aprins, e muză în forme pure,
Ea mă inspiră mai adânc decât inspiri tu fumul.
Ca benzina
Se aprinde ea,
Mă cuprinde ea.
Lasă urme pe retină.
Carpatină!
Nu pot fără ea.
Insomnia mea
Fără cofeină.
Nopțile mi le fură iar hoațele,
Vor rămâne evidențele
Deloc intime.
Cicatrici am patru mari și încă șapte mici.
De la tine vreau una aici,
Lângă inima.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație intensă și posibil distructivă cu o persoană sau o stare (poate insomnia/noaptea), comparată cu dependența de benzină. Această relație este sursă de inspirație, dar și de suferință, lăsând cicatrici.