Băieții nu plâng. Nu plâng. Plâng.
Băieții nu plâng
Când fetele frâng
Băieții scuipă inimi
Și uită
Căci cupidonii din salivă
Sunt materie nocivă
Pentru restul organelor
Doamnelor..
Băieții nu plâng
Când prietenii fug
Băieții sângerează singurătatea în metastază
Căci, adunate în globule,
Rezultantele sunt nule
Făcând sufletul mai ușor amicilor
Băieții nu plâng
Când îi vezi căzând
Băieții își pișă rușinea într-o schijă
Căci îmbibate în puroi sunt totuși numai pentru noi
Fluierând deși rănile dor străinilor
Băieții nu plâng
Când gândesc stâng
Băieții transpiră pe strune, deliră
Căci ideile sunt prea grele să rămână în piele
Pierzând mințile pe picături de rouă
Vouă
Băieți, eu nu plâng decât când sunt
Băieți, eu nu sunt decât când plâng
Și mă plâng să mă strâng într-o mocirlă vie
Așteptând lumina din s-o facă argila mie.
Ce ai crezut dacă poartă masca
Personajul nostru nu e plictisit și cască
Călător fără bagaje
Doar cu un pachet de țigări și peisaje
Are infuzii de iluzii
Își pune codeină în cofeină
Un fugar
Arunci cu noroi în el și acum îți vorbește murdar
Prins în varietatea formelor tentante
Pare relaxat, dar încearcă o senzație de greutate
Își găsește refugiu în preludiu
Se privește din afară în amar
Stă și merge departe, dar el este bărbat
Nu poate să arate ce simte.. nu poate
Nu scoate două vorbe fără tobe
Trage polen din punga găsită în jungla de asfalt
Strigând: „Noi vrem pământ! Vrem poem! „
Nu vreau oglinzi
Se vede bestie
Este autosugestie
Ajuns deșeu, șterge chipul de zeu
Mereu pe drum
A tras din când în când de câte un parfum
Actorul perfect
Iar râsul lui devine un mister
Dar acest luceafăr nu-i un lucifer
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea preconcepută că băieții nu plâng și modul în care această presiune socială duce la reprimarea emoțiilor și la singurătate. Personajul descris se refugiază în vicii și iluzii, incapabil să-și exprime vulnerabilitatea.