Vremuri tulburi azi trăim și nu ne mai oprim
Să căutăm comori
Ieri am fost niște copii cu vise mii și mii
Ce-au dispărut în zori.
Suflă, Doamne, peste noi, că suntem toți ai tăi
Și dă-ne liniște
Să ne mai putem iubi, Tu sufletul ni-l știi
Dar Tu ești iubire.
Refren:
Iarăși bat la ușa Ta, Doamne, vreau să-Ți cer ceva
Mai coboară odată pe pământ,
Supărare și necaz, doar atât mi-a mai rămas
Lacrimile și pământul sfânt. X2
Tu mi-ai luat tot ce mi-ai dat, chiar de n-am meritat
Lasă-ne sufletul
Punem noi puterea Ta ca să putem răbda
Tot ce ne dai Tu.
Azi și ochii ni-i plecăm, că doar așa putem
Aici să Te simțim
Ne-am îndepărtat, dar știi că noi suntem copii
Și spre Tine venim.
Refren:
Iarăși bat la ușa Ta, Doamne, vreau să-Ți cer ceva
Mai coboară odată pe pământ,
Supărare și necaz, doar atât mi-a mai rămas
Lacrimile și pământul sfânt. X4
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare a divinității în momente de suferință și necaz. Vorbitorul se adresează lui Dumnezeu cu o cerere de ajutor și iertare, recunoscând greșelile și exprimând dorința de a se întoarce la credință.