Încă mai văd colorați fluturi
În locul în care prima oară ți-am furat săruturi,
Unde sentimentele fericirii jucau un dans
Iar emoțiile ne cuprindeau la iubirii vals.
A fost o flacără pornită de la o atingere,
Iar vântul ne adia inima
Și două bucăți s-au unit
Spre cerul infinit.
Au fost două mâini ce-mpreunare cerșeau,
Doi copii ce se iubeau,
Cu penițe mâzgâleau
Colura colorată a lumii.
Mi-ai dat ce-aveai mai sfânt,
Eu la schimb ți-am șoptit misterul lumii,
Noaptea ce martoră ne era
Ne-a dat un călător ce doar să viseze se-ncumeta.
Dincolo cântecul naturii
Ni-l dă în suflet și fluturii,
Totul era complet, totul era perfect,
Două siluete în balet, fără temeri.
Făceai sufletul să tremure,
De iubire să-mi semeni,
Unde mai eram străini,
Eu și tu… doi gemeni.
Ai prins aripi și mi-ai spus
Că mă poți lua cu tine sus,
Dar eu nu știu să zbor,
Locuri unde aveam aripi încă mă mai dor
Și au rămas doar cicatrici în locul lor.
Doar cicatrici, te-ntrebi ce cauți aici,
Locul tău e-n văzduh,
Tu nu, insistai că-i la mine-n duh,
Dar eu nu pot să țin prizonier
Un fluture ce locuiește pe cer.
Doar o lacrimă să mai vars și te las să pleci,
Mi-ai încălzit sufletul, acum am doar picături reci
Și voi ști când plouă că tu plângi de dorul meu,
Eu voi dansa în ploaie și-mi voi aminti mereu
Singur rămas redevenind ființă împietrită,
Statuia părăsită de locul în care tu viață mi-ai dat,
Când m-ai sărutat
Și acum când sunt în declin,
Îți hrănesc zborul lin
Și mă mențin plin
Să zâmbesc sau să plâng, nu știu nici eu,
Te las să zbori în voie, fluturașul meu.
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire pierdută, comparată cu un fluture care trebuie lăsat să zboare. Naratorul își amintește cu nostalgie de momentele frumoase, dar acceptă despărțirea, rămânând cu amintiri și un sentiment de melancolie.