Sunt momente când mă simt atât de singur
Și nu pot face nimic, mă cuprinde frigu’
Aș da orice să te mai am o dată-n față
Să fii tu cea care mă sună în fiecare dimineață
Să mai aud din gura ta, măcar încă o dată
Mi-e dor de tine și să-mi spui că totu’ va fi bine
Dar păcat că toate astea au rămas doar amintiri
Și tot ce contează acum, sunt lacrimile unei vechi iubiri
Pe care nimeni, nu le mai poate opri
Că a fost o dragoste nemărginită între doi copii
Dar ca orice poveste, are totuși și un final
Când magia dispare, și nu mai e personajul principal
Lucrurile se schimbă, mult, ușor, ușor
Apar tensiuni, replici și clipe ce dor
Dar orice final aduce un nou început
Și n-o să fiu nevoit să vorbesc din nou la trecut.
Dar acum prea multe întrebări s-au fixat în capul meu
De ce nu s-a putut să fie bine mereu?
De ce am uitat amândoi, să ne ferim de greu?
De ce de multe ori, zâmbeam doar eu?
Și de ce n-am avut grijă unu’ de altu’ ca de un trofeu?
Ca acum să nu fiu nevoit, să am lacrimi în ochi
Când pun pe aceste foi, povestea tristă cu noi doi
Dar probabil că totu’ în viața asta are un curs
Deci primești și dai înapoi, exact ca într-un concurs
Pentru că noi pe tabla vieții suntem niște pioni
Diferiți dar asemănători, ca frunzele unor pomi
Ce în fiecare toamnă, se desprind și cad
Exact ca lacrimile ce-mi curg acum
Fiindcă mă simt singur, pe acest lung drum
Numit viață pe care merg și arunc scrum
Deoarece ideile bune sunt cele, care se nasc din fum
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și tristețea după o despărțire. Naratorul rememorează momentele frumoase, dar este copleșit de singurătate și de întrebări fără răspuns despre ce a mers greșit în relație.