Cu mulți ani în urmă m-am întovărășit cu un subwoofer
Mi-a povestit atâtea încât am început să sufăr
Mi-a spus: „mintea ta e ca un cufăr
Deschide-te, caută-te, găsește-te
Apoi, analizează-te
Lucruri bune: păstrează-le
Relele: aruncă-le
Zilele sunt precum clipele, trec repede
Trăiește-le
Amintiri urâte: șterge-le
Exemple bune: urmează-le
Idei constructive: ce mai stai, pune bazele
Clădește-le!”
Am ridicat capacul când vocea lui îmi răsuna în ureche
Și-ntr-un colț am găsit o carte, era cea mai veche
Am șters praful de pe copertă și am deschis-o
Cartea se numea „Copilăria”, mi-am amintit că eu am scris-o.
Am recitit pagina cu pagina, imagini ce mă macină
Ca o casă bântuită de stafiiile trecutului, în paragină!
Retrăiesc momente, un copil simplu în sandale
Dau timpul înapoi la vârsta când hoinăream pe maidane.
Priveam viața cu inocență și indiferență
Cu multă decență, mai puțină decadență și violență
Ar fi o singură diferență dacă aș putea să rescriu
Să fiu acel fiu ce nu suferă ca tatăl său e o absență
O prezență imaginară, o existență spirituală
Îmi doream ca evidența-n memorie măcar o coardă vocală
Închid această carte și-o las în colțul său
Și deschid următorul volum, și-acesta plin de praf.
REFREN X 2:
Caut porți și ferestre
Caut voci să-mi dea de veste
Mă caut!
Îmi dau teste să găsesc ieșiri
E-o poveste!
În care orice pas este o căutare
Sunt fără scăpare,
Rămân închis în propria mea închisoare!.
Tot eu, în ani de liceu
Un fel de derbedeu
Fără să fiu zmeu
Totul se raporta la ecoul meu.
Eram eroul meu
Mă credeam în stare să-mi iau lumea-n cap
Să nu-mi pese de nimic, că fac numai ce vreau să fac.
Au apărut tentații, fete ce se credeau drăguțe
Ce spuneau:…!
Băgam liniuțe cu bani mărunți să fac puțin mai mulți
Ce câștigam dădeam pe casete, așa o ardeam pe atunci
Credeam că alcoolul mă ascultă și-i ziceam:
-Auzi, ba [NU INTELEG] tăcută?! te beau până cad, n-o să-mi stea limba plută
Vedeam în vicii delicii ce cereau sacrificii bănești
Mama îmi spunea:…!
Nopți de București au devenit zile, și zilele nopți
Să nu te miri
Pe-ntuneric vampir, în zori un martir
Stări de sictir, exaltări, ezitări, remușcări
Deseori am făcut schimbări total pierdut în căutări
Trecut prin multe lecții de viață, multe direcții
Realizări și decepții, m-am dat cu capul de toți pereții
Căutam refugii, perfuzii spirituale să scap
Ca și acum citeam o carte sau ascultam hip hop.
REFREN X 2.
Mi-am zis că-n erupții de rime pot cuceri munții
Din spatele frunții, mesajul meu cult cultivă inculții
Să-ncalț desculții, să mă înțeleagă și surdomuții
Am dese întrevederi cu mine și purtam discuții.
-Salut frate!
-Baftă Carbon, ce-ai mai făcut?
-Am fumat, am băut, am f*tut, am scris și.. cam atât!
Subwoofer-ul îmi vorbește, eu mă caut în cufăr orbește
Oare ăsta e scopul vieții, omul să caute cât trăiește?
Întrebări (ce), întrebări și iar întrebări
Între bare în propria mea închisoare
Aștept la răspunsuri urmări
Aceleași stări, aceleași premise, am aceleași vise
De multe ori iau decizii și conștiința mă contrazice
Și fiecare crede că are știința că dacă zice ce zice
Prezice corect și se integrează perfect în matrice
Și pe zi ce trece parcă totul mă lasă mai rece
Extrage 10 oameni și închisori vei găsi tot 10
Spun adio prezentului meu din studio
Ce devine trecut în prezentul tău când mă asculți la radio
Știu că și-acum cauți, știu!
Pentru că momentul e prea viu
Cartea asta n-are praf pe ea, eu încă mai scriu.
REFREN X 2
Sensul versurilor
Piesa explorează căutarea de sine a artistului prin amintirile trecutului și luptele cu dependențele. El se simte prins într-un labirint interior, căutând răspunsuri și o cale de ieșire din propria sa închisoare mentală.