Sunt deconspiratorul celor care-și ascund chipul sub măști,
Vin să-i demasc imediat ce-aud beat-ul în căști,
Media continuă să dea cu VIP-uri în proști,
Tre’ să recunoști prietene – și tu-i urăști
Când vezi cum li se rupe p*la că orică balanță va fi ruptă
Nu tre’ să fii psiholog să vezi că prin lupă falși creștini
Ce și-au trăit viața ca fiind în luptă cu ceilalți
Și-acum sunt speriați de ce va fi după.
E o fugă neîntreruptă după dealeri de dava,
Maniaci refulați din CAN, deputați escroci, deputați uitați de PNA –
Îi vrem definitiv în infern, secați etern de-un infinit chin intern.
Deliberăm, dar nu-i eliberăm. Nu le dăm drept de apel
Sau vreun drept de alt fel. De altfel,
Cedrea conduce acest complet de judecată
Ce în primă instanță îi privează
Complet de judecată ca o tumoare la metastază.
Sunt acuzarea la procesele lor de conștiință,
Privindu-i tăcut, făcându-i să se teamă de sentință,
Făcându-i să se teamă de neființă când se roagă la Dumnezeu,
Dar Dumnezeul lor mi-e martor – N-au credință!
Și-n consecință condamn rechini la detenție pe viață
În lagăre de concentrare a atenției
Asupra intervenției pe căi de atac extraordinare
A celui mai sadic maestru de ceremonii funerare.
[Refren] x 2
Zi-mi cine! Cine-l mai crede pe președinte?
Și cine se prinde că doar de noi depinde
Să aflăm cine, cine ne minte,
Cine pretinde că poa’ să ne reprezinte
Și ne vinde. Cine mă simte?.
Trăim sub dictatură. Sunt binecuvântat de natură
Cu genul de geniul ce arde încet generând căldură.
Las zece degete să-alerge pe tastatură,
Refuz să sec, secătură. Scuip câte-o picătură de cianură și venin
Pentru fiecare din guvernanții ăștia muiști care ne fură fără măsură.
D-aia șobolani de birou fac spume la gură
Când scuip adevărul prin cea mai pură formă de literatură.
D-aia inchizitori de cultură ne vor sub cenzură
Țintind sub centură ca o t***ă nesătula,
Da’ scuipă toți bucăți de dantură imediat ce îndură
Câte-o lovitură precisă trimisă fix în plină figură.
N-au nici o pasiune de parcă-au înghițit bromură
Și orice viziune a lor despre artă e fix obscură.
N-au nici rațiune educația lor fiind tot nulă.
Mi-am ales ca misiune să-i vindec prin tortură.
Îi zdrobesc de bordură, chit că n-am alură
Și nici nu impresionez prin postură,
Dar de mic port ură p-ăștia ce-o ard aiurea cu dezinvoltură.
Nu judec pe nimeni – le dau direct o sentință dură!.
[Refren] x 2
Sensul versurilor
Piesa este un strigăt de revoltă împotriva corupției și a manipulării din societate. Artistul își exprimă furia față de politicieni și mass-media, denunțând abuzurile și minciunile acestora și chemând la acțiune pentru a demasca și pedepsi vinovații.