Am necaz și-s supărat,
Doamne, câte am pe cap,
Necazurile m-au mâncat.
Am necaz și-s supărat,
Doamne, câte am pe cap,
Necazurile m-au mâncat.
Da, m-aș duce pe o cărare,
Ca să uit de supărare,
M-aș duce-n munți de piatră,
Să mai uit de lumea toată.
Nu-mi pare rău de nimic,
Copilașii mi-am crescut,
Așa cum eu am putut.
Nu-mi pare rău de nimic,
Copilași mi-am crescut,
Așa cum eu am putut.
Da, m-aș duce pe o cărare,
Ca să uit de supărare,
M-aș duce-n munți de piatră,
Să mai uit de lumea toată.
Eu de n-aș avea copii,
M-aș duce-n locuri pustii,
M-aș duce-n locuri pustii.
Eu de n-aș avea copii,
M-aș duce-n locuri pustii,
M-aș duce-n locuri pustii.
Da, m-aș duce pe o cărare,
Ca să uit de supărare,
M-aș duce-n munți de piatră,
Să mai uit de lumea toată.
Da, m-aș duce pe o cărare,
Ca să uit de supărare,
M-aș duce-n munți de piatră,
Să mai uit de lumea toată.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința de a scăpa de necazuri și supărări, refugiindu-se în natură. Vorbitorul își exprimă regretul și dorința de a evada în locuri pustii, dar este reținut de responsabilitățile familiale.