E noapte iar
Și frig ca niciodată,
Ca un hoinar,
Pornesc, altă dată.
Și cât aș vrea
Să ajung la ea odată,
Dar nicio stea
Nu-mi luminează calea mea.
Cărăruie du-mă iar,
Spre femeia ce iubesc,
Și-o caut în zadar,
Dar n-o mai regăsesc.
Au început să cadă
Din nou fulgi de zăpadă
Și mi-e dorul rătăcit,
Pe drumul ei cernit.
Cărăruie du-mă iar,
Ca-n alte vremi la ea,
S-o văd o clipă doar,
S-alin durerea mea.
Sunt singur viața întreagă
Și plâng că-mi este dragă.
Ai milă scumpă cărăruie,
Și du-mă iar la ea.
Cărăruie du-mă iar,
Ca-n alte vremi la ea,
S-o văd o clipă doar,
S-alin durerea mea.
Sunt singur viața întreagă
Și plâng că-mi este dragă.
Ai milă scumpă cărăruie,
Și du-mă iar la ea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și singurătatea unui suflet rătăcit, care își caută iubirea pierdută. Cărăruia devine un simbol al speranței și al amintirilor, implorată să-l conducă înapoi la persoana iubită, alinându-i durerea.