Crbl FeaT. Adda – Versuri Petre

Hey! Cine e cu mine? Noi!
Aud dar nu văd pe nimeni
Paharele goale nu arată deloc bine
Fă-le plinu, pun ceva arome fine
Am ochii roșii deja
Și e devreme abia
Dar tu nu ai cum să ne oprești
Mai bine zi-mi ceva
Unde e Petre, Petre, petrecere
Sunt și fete sexy
Fete rele, care mă vor na na.
Vai, dar ce avem noi aicea
E plin de căprioare
Bine că mi-am luat alicea (x2).

Refren (x2) :
Ai ai ai iee
Avem fete la petrecere
Ai ai ai iee
Ridică două degete și strigă cu mine.
K-boom!
Ca vorba aceea
Băieților li s-a aprins poporul scânteia
Hai la dans, dans, dans
Hai la zid femeia
Și mișcă-te???
Ca în scrisoarea a treia.
Man, man
Mister barman
Nu beau cât un pahar
Eu beau cât un ocean
De-aia stau în dreapta
Niciodată la volan
Sunt hot la mine acasă
Intru numai pe geam.
Vai, dar ce avem noi aicea
E plin de căprioare
Bine că mi-am luat alicea (x2).

Refren (x2) :
Ai ai ai iee
Avem fete la petrecere
Ai ai ai iee
Ridică două degete și strigă cu mine.
CRBL, is fetele rele
Petre nu mai poate, nu mai poate fără ele
Dar și ele vor la Petre
Că știe cum să le le
Să le placă, să le placă toate cele.
Petre, Petre petrecerea
Unde e Petre, Petre petrecerea
Unde e Petre, Petre, petrecere
Sunt și fete sexy
Fete rele, care mă vor na na.
Ai ai ai iee
Ridică două degete și strigă cu mine.
Refren (x2) :
Ai ai ai iee
Avem fete la petrecere
Ai ai ai iee
Ridică două degete și strigă cu mine

Sensul versurilor

Piesa descrie o petrecere plină de energie, cu fete sexy și băutură. Se pune accent pe atmosfera de distracție și pe prezența lui Petre, care pare să fie sufletul petrecerii.

Lasă un comentariu