C. O. D – Gratii de Azbest (Ziua IV)

Vers 1:
Dezastru ușor, spune ce s-a întâmplat
Pustiul era dezolant, atunci când am plecat
Ochiul stâng lăcrimează, înfruntă veșnicia
Ca într-un duel vizual paralel cu miopia.
Stângăcia ceasornicarului pierdut, costă mult
Timp vândut pentru minute și ore din lut
Profeția ta stă ascunsă în deznădejdea mea
A plânge devine sinonim cu a lua.
A ceda Cezarului ce-i a orfanului profet
E greșeala controlată cu credință de-nțelept
Îți ofer acest buchet de scuze-n număr par
Flutur arii tradiționale și ușor dispar.
În paralel cu nisipul încins ca-n purgatoriu
Provizoriu provin păreri pro aleatoriu
Se numește stângăcie falsă și nevindecată
De persoana ce-a plecat și nu revine niciodată.

Refren: x2
Revedere de emoții, cântec de dor călător
Sugrumarea sorții văzută prin vizor,
Martorii pelerinajului celest, în rest,
Valea plângerii se pierde între gratii de azbest.

Vers 2:
Recunoaște recunoștința și înfruntă umilința,
Ca o statuie fără chip ce își caută ființa.
Mișcarea-i nulă, când levitezi într-o mulțime vidă,
Mulțime de fețe, asta-i submulțime perfidă.
Întrebări vechi, iar mă agită sentimental,
Parcă nu mai eram om, doar un călător banal;
Pe linia de cale forjată, blestemată de zei
Pentru că la capăt n-a ajuns niciunul dintre ei.
Fără viață ca Siberia, ești una cu materia
Din care ne-am născut, înmulțind mizeria,
Ciudat ca o binecuvântare prin cuvinte rele
Să lupți pentru ce nu ai plângând stând pe avere.
Ca-ntr-o țară ruginită ce miroase a artiști;
Nevăzuți de nimeni că stau în esențe mici.
Nu te-ntoarce, plătești un preț prea mic
Acolo am rămas doar eu, adică n-a rămas nimic.

Refren: x2
Revedere de emoții, cântec de dor călător
Sugrumarea sorții văzută prin vizor,
Martorii pelerinajului celest, în rest,
Valea plângerii se pierde între gratii de azbest.