În fundul clasei plânge gol cuierul,
În bănci, ascultă praful lecția tăcut,
Pe sală trece-alene ușierul,
Iar vântul-afară-și trece de urât.
De pe catedră-o umbră-nchipuită
Tronează cu-un “silentium” pedant,
Pe tablă-o muscă ia notițe
Și-o corectează un gândac savant.
Lumina-și cere voie-afară,
Iar locul ei, mâhnit, îl ia amurgul,
Din ce în ce, fereastra-i mai neclară,
Chiar praful-n bănci dă semn de plictiseală.
Gândacul s-a lăsat de corectură;
Neobservat se duce-n colțul clasei
Și-apoi dispare într-o crăpătură.
Pe tablă musca pune punct deodată
Și zboară sus pe lampă, îmbufnată.
Sensul versurilor
Piesa descrie atmosfera melancolică dintr-o clasă goală în timpul vacanței. Elementele personificate, precum praful, musca și gândacul, accentuează sentimentul de singurătate și uitare.