Cosy feat Mellina – Ca-n România

Ziua, noaptea-n Maramureș, Crișana
Banat sau Dobrogea
Chiar și-n Moldavia
Ardeal, Oltenia
Jos în Muntenia
Până-n Bucovina
Ziua, noaptea, practicăm dragostea
Noaptea, ziua, până-n Diaspora.
Ziua, dar și noaptea, practicăm dragostea
Și nicăieri nu-i ca-n România
Ca-n România.
Departe de familie, de neam, de meleag
Dorul de casă îți face sufletul bogat
Pământul Românesc e energizant
Sexul feminin, cel mai tare afrodiziac.
Oriunde ai pleca, în lumea bună
Când vii înapoi acasă, fără minciună
Ai raze de soare în privire, nu furtună
Și lacrimi în ochi, când pe stradă auzi limba română.
Vestul e sălbatic și adevărat
Inimile bat din Crișana până în Banat
Oltenia petrece, sudul așteaptă zorii
Muntenia, Dobrogea, până la malul mării.
Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română
Că după ploaie vine vreme bună
Pentru România mare, Dacia străbună
Din Valahia, până-n cartiere răsună.
Ziua, dar și noaptea, practicăm dragostea
Și nicăieri nu-i ca-n România
Ziua, dar și noaptea, practicăm dragostea
Și nicăieri nu-i ca-n România
Ca-n România.
Obiceiurile și spiritul latin
Preced mai departe în spațiu și timp
Când îmi merge rău, credem în destin
Când e bine, ne machiem cu bere, țuică și vin.
Vara punem micii să danseze în grătare
Fie că o facem la munte sau la mare
În sate, la bâlciuri, în medii rurale
În cartierele noastre sau pe stadioane.
Nordul e ca o torță, flacăra mare
Maramureș, Bucovina, Ardeal strigă cel mai tare
O inimă, un popor, toți un glas mare
România asta-i trează pentru schimbare.
Moldova, Basarabia strigă la est
Paharele în aer, azi țin să pomenesc
Fiindcă în vacanța mea, pe pământ cât trăiesc
Vreau Chișinău să fie oraș românesc.
Ziua, dar și noaptea, practicăm dragostea
Și nicăieri nu-i ca-n România.
Ziua, noaptea-n Maramureș, Crișana
Banat sau Dobrogea
Chiar și-n Moldavia
Ardeal, Oltenia
Jos în Muntenia
Până-n Bucovina
Practicăm dragostea.
Ziua, dar și noaptea, practicăm dragostea
Și nicăieri nu-i ca-n România
Ca-n România
Ca-n România

Sensul versurilor

Piesa celebrează frumusețea și unicitatea României, de la peisajele diverse până la spiritul latin și tradițiile locale. Este un imn patriotic care exprimă dragostea pentru țară și dorința de unitate națională, incluzând și Basarabia.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu