Costache Ioanid – Pe-Un Pătul

Pe-un pătul de fân și floare,
tare greu
S-a născut Copilul-Soare,
tare greu.
Dar în casa ta, vecine,
n-ai o mână de sulfine
să Se nască și la tine
Dumnezeu?
Ia auzi ce vânt subțire,
subțire!..
bate rău printre cămile,
subțirel..
Iar tu, om cu minte-naltă,
stai cu inima de piatră.
N-ai tu oare-un colț de vatră
pentru El?
Plânge Pruncul ca o mierlă,
plâns nespus,
că în iesle nimeni pernă nu I-a pus.
Iar tu-n casa ta frumoasă
te-ai culcat și nici nu-ți pasă.
Nu vrei tu să-L iei în casă
pe Isus?
AMIN

Sensul versurilor

Piesa descrie nașterea lui Isus într-un pătul umil și contrastează această imagine cu indiferența oamenilor care nu-L primesc în casele și în inimile lor. Versurile îndeamnă la reflecție și la deschiderea sufletului față de divinitate.

Lasă un comentariu