Costache Ioanid – Vine Isus

Iată vine Isus spre Cetatea Sfântă.
Cu El vin pescarii din țara de sus.
Cu El vine gloata de sfinți care cântă.
Vine Isus.
Ramuri și haine acoperă drumul.
Măgărușul calcă prudent și supus.
Templul spre cer își clatină fumul.
Vine Isus.
„Baruh Aba!” cântă coloana.
„Binecuvântat fie harul adus!
Glorie Celui ce vine! Osana!”
Vine Isus!
„Cine-i acesta?” se-ntreabă vecinii.
„E profetul din Nazaret, decât toți mai presus.”
În sinedriu grabnic se-adună rabinii.
Vine Isus.
Tresare Pilat, ieșind sub arcade.
Mâna streașină peste ochi și-a pus.
„Hei, căpitani, trimiteți iscoade!
Vine Isus”.
Orbii pornesc bâjbâind prin mulțime.
„Pe unde vine?” „Unde s-a dus?”
Cântec și chiot! Clipe sublime!
Vine Isus!
Trec zile, trec ani. Isus și pescarii
din Cetatea Sfântă pornesc spre apus.
Popoarele cântă. Se-ncruntă cezarii.
Vine Isus.
Vin la iertare munți de păcate.
Tiberiu, Nero, Dioclețian s-au dus!
Constantin cel Mare dă libertate
Vine Isus.
Dau mărturie albigenzii, lolardii
Pe rug în flăcări, se mistuie Hus.

Luther și Calvin se-nalță ca brazii.
Vine Isus.
Iată Sfânta Scriptură, în vremea din urmă,
are un cuvânt puternic de spus.
Un cuvânt ce-n milioane de inimi scurmă:
Vine Isus!
Trece Evanghelia înconjurând planeta.
Popoarele Africii, poporul hindus
tresar auzind cum răsună trompeta.
Vine Isus.
Veniti, prieteni! Veniți, torente!
Vine Mesia, după cum ne-a spus.
Aplăudați, păduri! Cântați, continente!
Vine Isus! Vine Isus!

Sensul versurilor

Piesa descrie venirea lui Isus, nu doar ca eveniment istoric, ci ca o prezență continuă și o speranță pentru credincioși. Subliniază impactul mesajului său asupra lumii și chemarea universală la credință.

Lasă un comentariu