Codu’ Penal feat Honey – O Noapte Albă

I:.
Și zic: tot sau nimic vrem noi doi
N-avem niciun motiv și nicio treabă cu voi
Știi că ce facem noi doi, știi că nu stăm
Și-am învățat să învățăm, să educăm,
Dar să revenim la subiecte de cartier
De acolo de unde pleacă damele spre hotel
Că tot la fel sunt, tot, nu mă schimb, știi,
Tot Shobby sunt tot ăla mic. ZI
Pe canapeaua din față te așteaptă fata
Pe canapeaua din spate mă așteaptă alta
Da frate, știu! Lasă-le să aștepte
Că mai așteaptă și altele pe alte banchete
Mileniul 1, oo, 2 oo, 3 oo,
Revin din nou cu alt gen de show
Și iar ați dat de noi (cine?) tot de noi doi
(cine?) Shobby și Cabron pentru mileniul 3.

Refren (x2) :
Heeeei, spune-mi ce vrei!
Știi că nimeni n-o să poată să mă ia de lângă ai mei
Heeeei, ia-o cum vrei!
Încă o noapte albă petrecută în mileniul 3.

II:.
Am visat că fac un drum până la Dumnezeu în rai
Și că mă combin la o valiză de parai
Dar în momentul următor m-am trezit buimac
Și am văzut cum toată gașca mea dădea din cap
Intri tu sau altul?
Intru eu să vedem o noapte albă în care în paradis vrei să mergem
Cu 2 fete cochete pe perete
Și cu 2, 4, 6, 8, 10 navete
Nu mai umbla la volum să nu-ți pice puterea
Că poate nu o să mai poată să se miște femeia
Pune mâna pe mine, hai mișcă-te bine
Să nu mă faci să pun eu băutura pe tine
Ar fi bine s-o chemi pe amica ta
Că-i facem și ei loc în față, o băgăm la canapea
Shobby și cu mine: Cabron! Gata de show
O dăm din nou cu ye ye yes show!.

Refren (x2)..

III:.
Încă o noapte albă petrecută în mileniul 3
Reprezentăm noua industrie de rap cu bitul greu
Și parcă dăm mai bine în boxele dintr-un mare ML
Suntem români, ce dracu?!
Campioni ca Adrian Diaconu
Mai dă volum! E mai bine să nu.
Intrăm în club cu Micuțul în spate
La o parte!
Ai să vezi că nu mai ai nicio prioritate
Noi facem bani, frate! Și nu jumate jumate
10 % (la sută) iei tu, că noi luăm cealaltă parte
O zi cu Hopa, ooo, cucoană stai așa! (stai)
Nu fugi de Shobby când e vorba de lovea
Și iar a venit ăsta să mă plictisească
Nu-l baga-n seamă frate, lasă-l să vorbească
Dar stai că mi-a promis (ce?) că o să facem bani (aha)
Ceva de genu, știi tu, cam peste 2, 3 ani
Deci n-o să fac decât ce știu, ce pot, ce vreau!
Și în continuare să vă dăm clasa pe șleau!.

Refren (x2) :.

Sensul versurilor

Piesa descrie o noapte de distracție într-un club, cu accent pe bani, femei și statut social. Artiștii își afirmă poziția dominantă în industria muzicală și în viața de noapte.

Lasă un comentariu