Alan – Momentul Zero

1952 în calendar,
se naște un copil într-un mediu precar.
Părinți bețivani toarnă viața-n pahar.
Umblă desculț toată ziua p-afar’.
E clar, n-a fost răsfățat de soartă,
născut în Moldova, departe pe hartă,
la 13 la muncă, pe șantier bagă,
la 16 își ia inima-n dinți și pleacă.
Stă în baracă, muncitor băiat,
trage cu cârca să bage-n stomac.
Zice “asta e, oricum n-am ce să fac
iar visu’ meu e să nu fiu sărac! ”
Urmează Tichilești, zeghe, muncă,
pe motiv că s-a combinat și n-a făcut nuntă.
Așa era legea, făcută să rupă,
o numeau “seducție” și îți luai “zdup” după.
În ‘72 a plecat în armată
da’ nu la arme, l-au băgat la lopată.
Acum întâlnește o fată,
prima dragoste – a doua nevastă!
Doar că un timp nu s-au mai văzut,
capu’ sus da’ încrederea a mai scăzut.
Au luat-o separat, care cum a putut,
cât a ținut a ținut și s-au întors la-nceput.
Vin anii ‘80,
“Epoca de Aur” cu tot felul de povești,
cu suflete calde, calorifere reci,
dacă nu-ți era bine aici n-aveai unde să pleci!
Prima nevastă cu care a stat
i-a făcut 2 copii, avea cazieru’ pătat.
Femeia arată cât îi pasă de fapt
când îi lasă p-amândoi la orfelinat.
Așa a fost să fie,
a zis că mai bine singur – nu știa ce o să fie,
el băga muncă zilnic c-așa tre’ să fie,
că pe-atunci dacă nu munceai băgai pușcărie!
A doua nevastă apare-ntr-o zi,
avea un copil, optimism în priviri,
s-a hotărât rapid și-a zis “știi,
nu-i lăsăm la Casa de Copii orice ar fi! ”
Așa că i-au luat acasă pe toți să-i crească,
doi dintre ei abia știau să vorbească.
Gata cu păduchii, acu-nvățau să zâmbească,
de-acum nici norocu’ n-o să-i părăsească!
Femeia era vânzătoare,
mamă devotată, toată ziua-n picioare,
pasionată de cărți, mai citea la lumânare
după ce-și punea copiii în pat la culcare
Își visau viitoru’ da’ nu știau cum sună,
o duceau greu de la lună la lună,
voiau să privească mereu partea bună,
în ‘83 primu’ copil împreună.
Wc-ul în curte, condiții “OK”,
creșteau porci – îi vindeau pe neve.
El muncea-n mediu toxic, număra zilele,
mergea cu bicicleta – n-avea bani de ITB.
Colegii din fabrică-i știau situația,
unii-l ajutau, îi mai cedau rația.
Cu 8 clase și-a făcut educația,
nu era cu partidu’, nu-i plăcea “ecuația”.
Clar, aveau nevoie de mai mult.
Statu-i mută la bloc – sentiment plăcut
da’ viața-i nouă, cum nu s-a văzut
deci acu’ sunt gata de-un nou început.
‘86, familia crește,
de-acum încă un copil zâmbește,
toți bucuroși, el se gândește:
„șapte la masă deci bagă, muncește!”.
La câteva luni totu’ se schimbă deodată,
apar complicații, se gândesc c-o să-l piardă.
Doctorii încearcă da’ nu știu ce să facă,
tratament peste tratament bagă!
Panică, stres, gânduri, pastile,
după șase luni de spital copilu-și revine.
Își fac cruce și-I mulțumesc că totu-i bine,
spun că-s pregătiți indiferent ce mai vine!
E momentu’ zero!