Memoria nu am pierdut-o încă de tot, da’ nu mi-a rămas multă
Datoriile uit întotdeauna să le plătesc
Derbedeu de București…
Asta-i momentul în care îmi fac auto-portretul
Unii cică mă citesc, dar nu știu alfabetul
Îmi plac femeile care vorbesc într-una
Dacă le dai un deget, îți iau toată p***a
Pricepi prostia când ai chef de caterincă
Vreau să fac ce vreau, nu ce trebuie
Știi că nu port pică nimănui, nici măcar un pic
Eu n-am dușmani, am prieteni care numa-nghit
Urâtele mă văd arogant, nesimțit
Nu știu dacă să fiu bucuros sau fericit
Să mă luați drept model printre priorități
Da’ la ce defecte am le poți numi calități.
Refren
Umblă vorba că-s prea serios
Mulți zic că mă știu, dar puțini mă cunosc
Unii vor să mă vadă mult mai des zâmbind
Asta sunt, n-am de gând să mă schimb.
Deci ia-mă ca atare, ia-mă ca atare
La tot ce fac și tot ce zic n-am nicio ezitare
Ia-mă ca atare, ia-mă ca atare
Poți să mă citești doar în… x2.
Hai să vă arăt defectele, n-am de ce să le ascund
Atât timp cât în gând bine și mă fac ce sunt
Simt că memoria îmi face fete-feste
Vezi că dacă încep să beau uit să mă opresc
E de-nțeles că nu beau fără motiv
Nu las bere-n frigider prea mult că-ngheață de frig
Eram bun băiat de casă
Da’ nu s-a-ntâmplat să-mi placă
Dacă s-anunța o noapte lungă o faceam lată
Aud că răspunzi sec, te prefaci că nu-nțelegi
Că prin două glume proaste spun ceva inteligent
Perfecțiunea nu există, cei drept
Când mă plictisesc o fac perfect.
Refren
Umblă vorba că-s prea serios
Mulți zic că mă știu, dar puțini mă cunosc
Unii vor să mă vadă mult mai des zâmbind
Asta sunt, n-am de gând să mă schimb.
Deci ia-mă ca atare, ia-mă ca atare
La tot ce fac și tot ce zic n-am nicio ezitare
Ia-mă ca atare, ia-mă ca atare
Poți să mă citești doar în…
Sensul versurilor
Piesa este un autoportret sincer și autoironic al unui personaj nonconformist, conștient de defectele sale, dar care le acceptă ca parte a identității sale. El își asumă viciile și modul de viață, respingând așteptările sociale și părerile celorlalți.