Mult stimată primăvară,
până când o iarnă-amară?
Până când boală și vânt,
și pe-afară și-n cuvânt?
Până când doar întrebări
peste nouă mări și țări?
Unde-i oare Făt-Frumos,
l-ai trimis în iad pe jos?
Ne-ai lăsat ai nimănui,
patrie gust amărui.
Rai în gură, dar pe limbă
dracul garda iar își schimbă.
Gura dau ca s-o deschid,
dar pe buze crește-un zid.
Doamne, și cu cât vorbesc,
mă arde un dor ceresc.
Și genunchii prind a spune:
Doamne, încă-o rugăciune.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de suferință și melancolie, invocând primăvara ca simbol al speranței într-o perioadă dificilă. Se simte un dor profund și o căutare a unui ideal pierdut, cu o puternică legătură față de patrie.