M-am așezat în fața unei foi albe de hârtie, cu pixul de la tine în mână, cu lacrimi în ochi, încerc să îmi înec amarul și atâta suferință în scris. Nu mai pot respira, nu mai pot vedea, fiecare lacrimă care alunecă pe obrazul meu, este o picătură din dragostea enormă pe care ți-o port. Încerc să scap de ele dar nu pot. Inima îmi este răpusă de ace, cuie, spini, de cuțite, inima aceea care odată îți aparținea acum este frântă, încearcă să găsească un loc de ieșire printre atâtea necazuri. Sufletul meu nu este aici, este acolo, oriunde ai fi tu, pentru că așa cum ai zis odată, ți l-am dăruit. Ochii mei sunt doar o unealtă spre a-mi imagina ochii tăi.
Ma doare gândul cuvintelor spuse în grabă, despărțirea fugară, ideea că te-am pierdut poate pentru totdeauna! Dar oare cât am putut să greșesc? Doamne cât aș vrea să pot șterge acele momente în care ți-am greșit, te iubesc, te iubesc cum nu am crezut că voi putea iubi vreodată și iubirea asta îmi sfâșie inima. O durere ce nu trece cu nici un medicament! Cum pot eu oare să te fac să înțelegi că sufletul meu nu va înceta să plângă decât atunci când vom fi împreună? Cum pot să-mi calc în picioare sentimentele? E de ajuns doar un cuvânt și-ți cad la picioare. De ce să refuzi fericirea? Ce rost are? Lasă-mă să-ți dăruiesc viața mea, să-ți spăl picioarele cu lacrimile ochilor mei, e de ajuns doar un cuvânt și îngerii vor sta să ne privească uimiți. De nu, mă condamni la tristețe veșnică, pentru că eu, dragă prietene, te voi iubi până când și ultima suflare din viața mea se va scurge.
Nimeni nu te va putea iubi vreodată așa cum te pot iubi eu!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și disperarea cuiva care a pierdut o iubire. Vorbitorul imploră persoana iubită să se întoarcă, declarându-și dragostea eternă și incapabilitatea de a găsi fericirea fără ea.