Cosol – Solitudine

Yeee.
Cosol, în solitudine.
Direct de la teflou, din studio Cosmo, yaa.
Un tavan, o podea și patru pereți,
Izolat de restul lumii poți multe să înveți.
Să lupți cu solitudinea, cel mai bun adversar,
Să nu înnebunești când simți că e-n zadar.
Să pui pe un cântar tonele de greutăți,
Să urmezi un drum al tău pășind prin mii de bălți.
Când speranțele se sting, tu să știi să le dai viață,
Chiar atunci când crezi că nu le poți face față.
Prin lumea asta de gheață poți zbura și trece-n față,
Sunt multe de văzut dincolo de ceață.
Sub cerul albastru, norii gri, găsesc suflete pustii,
Invadate de ură și prost mod de a trăi.
Ei trăiesc doar pentru bani, pentru putere și faimă,
Vezi în ochii tuturor durere și spaimă.
Însă nu tre’ să te miri, ca o simplă abitudine,
Vezi mult mai bine lumea îmbrățișat de solitudine.
Chiar dacă ești rupt de lume, asta nu înseamnă că ești fraier,
E cum ai respira sub apă, dar fără aer.
Ca un pește ce se zbate să nu fie mâncat de rechini,
La fel și noi ne chinuim să supraviețuim,
Încercând să ne ferim de oamenii perverși,
Căci ai numai de pierdut atunci când te verși.
Gânduri ascunse ce le țin în camera secretă,
Dacă i le-ai spus cuiva, a doua zi devii vedetă.
Nu băga mâna în foc pentru nimeni niciodată,
Indiferent că-ți e tovarăș, frate, mamă, tată.
Viața e nedreaptă ca și supușii ei,
Deci trăiește cum vrei, dar ai grijă cu cine te iei.
Nu îți trebuie tovarăși care mai târziu
Te vor lăsa să putrezești în deșertul ăsta pustiu.
Luptă pentru ce-ți dorești, chiar dacă ești descurajat,
Și pișă-te pe toți muiștii care te-au subestimat.
Viața nu e chiar așa cum mi-am imaginat-o eu,
N-am crezut că peste ani îmi va fi așa de greu.
Mă plimb cu no-body de mână, bântuit de el mereu,
N-am nevoie de false zâmbete în jurul meu.
Stau departe de belele, că sunt sătul de ele,
De gândurile cum ar fi să te-ntinzi pe lovele,
De compromisuri, asasini ce ucid visuri,
De minciuni, de vorbe goale reprezentate-n scrisuri.
Solitudinea e un schimb de care toți ne lovim,
Ca un vad care ne-mpinge spre propriul destin.
Și știu că prea puțini sunt cei ce ne susțin,
Cei ce ne oferă un sprijin și speranța să trăim.
Viața se duce pe p*** ca sticla asta de vin,
Risipim orice picătură, nu ne lăsăm până n-o golim
Și ne umplem de venin, gândul că o să găsim
Liniștea și pacea doar atunci când o să murim.
by Noss.
Te Iubesc :X