În societate cu armele încărcate îndreptate
Către lupte sufocate de armate concentrate,
Minți controlate în libertate și tripate
În valori eronate invizibile umane,
Corupți masonice, aberații demonice, mesaje subliminale propun ganovice
Prin adevăruri retorice, comunicații indirecte oculte
Cu tumulte, controlul minții proiectat cu arme psihotronice,
Bombe chimice atomice dezvăluiesc planeta
Apophis descoperită conspirațiilor cometă,
Dar ard mințile pirații informațiilor mondiale
Prin reclame cu două semnificate și alte propagande
democratice anticomuniste propagandiste liberaliste
Și ei au scopul de a domina mercatul internațional,
Vor să ne implanteze microcip mic pentru control global,
Operele unei Masonerii, noua ordină mondială,
Trecând din Comunism în Illuminism,
Cică lumea poate fie controlată prin inteligență, asta-i naționalism
Cu propagandă imperială politico-socială
Și tocmai ieri credeam că Uniunea Europeană e Americană,
Asta-i o societate-nchisă nedescrisă dar cu lipsă
Scrisă pe foi de istorie și listă propagandistă,
Au satelit și sunt privit cu ochiul masonic,
Acum întreabă-mă care-i sistemul meu valoric,
De astea ies ultimele revolte, revoluții,
Războiul sfânt Islamic tot cu aceste imperii,
Iar noi suntem noi generații în noul Medioev,
Noi am privit pe geam prin secole de revolte
Și am așteptat nefiresc ca lumea să se dezvolte
Pe unde patriotice ce azi au devenit masonice,
Demonice ce de la o vreme semnez nume de tirani pe vene,
Până și pacea se teme pe plan internațional,
Pândesc aceste probleme lângă boli cancerigene
Și mame ce de la o vreme
Nu-și mai văd copii în ochi dar cu sechele
Și preoți corupți sunt puși să îndoctrineze credincioșii
Cu aberații despre destin și dragoste forțată condiționată,
Când încă persoane plâng de milă după rămășițe de război
Și soldați pe front virtual luptă mintal pentru foi și nevoi,
În Biserici se vor pune bani pe icoane
Atunci mulți se vor închina după sute și milioane
De foi rămase pentru a împărți globul pământesc
Ce e firesc dar au provocat milioane de ani de războaie
Ce încă altele milioane de ani războaie vor mai fie
Suntem înconjurați de arme tehnologice pentru a modifica natura și mintea umană
Nu mai e adevărat ce ați învățat în școală
Arme psihotronice au fost în măcar 13 țări acceptate și apoi implantate
Sunt secrete oculte de Stat neînregistrate în canale de informație
Controlez și deranjez orice formă avansată de comunicație
Sensul versurilor
Piesa exprimă o viziune distopică asupra lumii, dominată de teorii ale conspirației și controlul exercitat de forțe oculte. Versurile denunță manipularea, propaganda și tehnologiile avansate folosite pentru a subjuga omenirea, reflectând o stare de neliniște și revoltă față de această realitate percepută.