Cosmano – Îmi Vreau Numele

Scria medicinal fin catifea, frățioare
Remarcat de învățătoare încă din clasele primare
Pus să aleagă între rap și carte, l-au băgat în ceață
A ales să fie cu rimele, să le-o rupă pe față
Nu e simplu chiar deloc și situația-i neclară
Pierde timpul aiurea, aplauzele întârzie să apară
Și-a scuipat plămânii în mic, mai tot timpul răgușit
Dar n-a auzit niciodată un „bravo, mă, ai reușit!”
Într-un final a scos și prima piesă, se auzea că-i talentat
Și ca-n orice, ca să ajungi sus mai ai multe de lucrat
Căștile puse pe urechi și a trecut-napoi la muncă
Maică, pun pe ON, din ce în ce parcă mai bine scuipă
Descurajat prea des, privit de multe ori prea urât
Știe că-i în stare, că poate mult mai mult de-atât
În final a renunțat și nu mai calcă în studio
Era extrem de hotărât în scrisoarea de adio.
Acum îs extrem de serios, m-am săturat de glume
Adu-mi foaia, îmi vreau numele scris între nume
Îmi garantează cineva că o să am doar bucurii?
Sunt pregătit să reușesc chiar cu prețul de a muri
Acum îs extrem de serios, m-am săturat de glume
Adu-mi foaia, îmi vreau numele scris între nume
Dacă îmi garantează cineva că o să aibă rost
Sunt pregătit să plătesc chiar cu cel mai mare cost.
Sper că n-am omis nimic, mi-am făcut tema de acasă
E examen pentru mine că am rămas cu restanță
Este în pantă, merge greu, dar nu e grabă, e drumul abrupt
Este ultimul tren, ce-i drept cam multe am pierdut
Lucrez mult la piesele astea, vă voi saluta la finish
Nu cobor la prima stație, îmi vreau numele pe afiș
Am o grămadă de scris și io pierd vremea la cinzeacă
Ceasu-mi sună și asta înseamnă că nu mai e timp de joacă
Cioacă e mult de muncă și să știi n-o fac pentru admirație
E 10% talent, știu, 90% e transpirație
Nu vorbim de sume, am pus pe foaie doar trăirile
Că materialu’ meu e moca, să vă iau în p***a hartiile
Pe lista cu toți artiștii îmi vreau numele, am mai spus
Acum poate sunt ultimu’, da’ o să ajung acolo sus
E momentul meu, știu că prea mult timp am absentat
Mă sună norocu’, iar eu ca prostu’ îi dădeam ocupat

Sensul versurilor

Piesa descrie lupta unui artist de a-și face un nume în industria muzicală. În ciuda obstacolelor și a descurajărilor, el își dorește cu ardoare să reușească și este dispus să facă sacrificii pentru a-și atinge scopul.

Lasă un comentariu