E pentru tine personal…
Ceea ce este iarba pentru pământ,
Ceea ce sunt peștii pentru mare,
Ceea ce sunt păsările pentru aer,
Ceea ce sunt cuvintele de dragoste pentru om.
Chimie:
Și te cunosc, fumezi mult și spui eu fac garda
Trag în spate, împart prada, pentru Arina și Andrada
Trei carduri, fac plata, bag date, bani gata
Bastard, da’ ai o vârstă, cât o să bați strada
Aici se aud sirene ca în larg, poeții trași la mal,
Șobolanii apar când simt miros de cașcaval,
În plus gașca ta e zero, tu un mare minus
Știu, ești veteran, da’ uite cum se duce titlu’
Uite cum se duce fii’tu, p***e și le fute-n lifturi
Nu știai ce crud e timpu’ și cum el se scurge-n riduri
Am o mie de stiluri, gata să-ți schimbe destinu’
Am opt vise și filme, gata să-ți schimbe declinu’
Intru-n nori cu patru sori, restu’ abandon
Doar actori, falși MC, bine ați venit în abator
Știi ce? m****s pe marfa lor
Îi știu, sunt lași, se pișă-n pantaloni
Un glonț în cap și bafta lor
Suntem altă generație, poți s-o întrebi pe ma-ta
Viața-n ritm de minimal și linii mari de coca
Știi, nu sunt deloc calm, sunt bolnav
Foarfeca-i peste, Specii sunt peste, haide zâmbește.
Sunt de acord, dar dintr-un alt punct de vedere, acest titlu „Necuvintele” nu cumva face parte dintr-o tendință poetică din ultimele decenii, numită anti-poezie?
Nu, nu.. nu..
Dragonu’
E ’09, București, vezi jeg, pești
Cartiere întregi de perverși
Kilometri întregi de gri, bej
Moșnegi care spun povești cu Dej
Afara-i toamna, cad frunze
A venit frigu’, se schimbă anotimpu’
Alcooliștii, morții lor, înjură timpu’
Alții înjură h*****, c-au colecții mari de linguri
Doamne, uite câte chipuri, de la farmacii, la birturi
Uite ziduri de reziduri, cu riduri de om singur
Uite bitum, zi-mi cum să le zic să fim buni
Banii-s’, banii-s’, banii-s’ zici tu, da’ anii-s’ stranii
Că vine moartea să te ia la naniii, naniii
Ține minte, viața asta-i doar o trecere
Spre înțelegere
Și eu sunt regele.
Nu îndrăznesc să-l contrazic pe acest minunat filozof, dar necuvintele sunt tăcerea barbară dintre două idei sfinte.
Sensul versurilor
Piesa descrie o perspectivă cinică și dură asupra vieții în București, abordând teme precum sărăcia, viciile și lupta pentru supraviețuire. Versurile sunt un amestec de observații sociale și reflecții personale, prezentând o realitate crudă și lipsită de iluzii.