Mi-amintesc de-a mea copilărie,
Ce-napoi n-o să mai fie.
Mi-amintesc de-a mea copilărie,
Ce-napoi n-o să mai fie.
Bine a fost când eram mic,
N-aveam grijă de nimic,
Numai joacă, numai bucurie.
Tot credeam, stricând în dinți aluna,
Că voi fi copil întruna.
Tot credeam, stricând în dinți aluna,
Că voi fi copil întruna.
Nu credeam să vină zi,
Când și eu voi însura,
Când voi fi la tâmple alb ca bruma.
Alergam prin iarba luminoasă,
Într-o iarbă de mătase.
Alergam prin iarba luminoasă,
Într-o iarbă de mătase.
N-ați văzut, n-ați auzit,
Unde s-o fi rătăcit
Azi copilăria mea frumoasă.
O strigai pe dealul cel cu mierea,
Mi-a răspuns numai tăcerea.
O strigai pe dealul cel cu mierea,
Mi-a răspuns numai tăcerea.
O strigai din pragul tei,
Mi-au răspuns copiii mei,
Fericirea mea și mângâierea.
Sensul versurilor
Piesa este o rememorare nostalgică a copilăriei pierdute. Vorbitorul își amintește cu drag de inocența și bucuriile copilăriei, contrastând cu realitățile vieții adulte și găsind consolare în familia sa.