1. Când are omu de toate
Oare ce-și poate dori
Numa’ s-aibă sănătate
Fericire la copii.
(x2) I-am crescut cu drag și dor
Dacă plec tot le las lor
Copiii-s averea, ei-s mângâierea
Lume.
2. Să mă joc în rând cu ei
Toată viața mi-o fost drag
I-am tucat, i-am și sfădit
Atunci când o-r meritat.
(x2) Dar ferit-o Dumnezeu
Vreunu să le facă rău
Că-s copiii mei, nimeni nu dă-n ei
Da, lume.
3. Când mă uit la pruncii mei
Eu de fericire plâng
Nu mă dau pe toată lumea
Cu nimeni n-aș vrea să schimb.
(x2) Ca mine-s mulți mai bogați
Dar nu știu de-s împăcați
Copiii-s averea, ei-s mângâierea
Lume.
4. Știu sigur că așa-i viața
Când îs mari mă părăsesc
O să-mi fie tare greu
Dar la fel am să-i iubesc.
Știu măcar când plec din lume
Las lumii ceva din mine
Eu trăiesc prin ei, că-s copiii mei
Lume.
Omu ce are copii
Și când moare n-o muri
El de sus privește
Prin copii trăiește
Lume
Sensul versurilor
Piesa exprimă dragostea profundă a unui părinte pentru copiii săi, considerându-i cea mai mare avere și mângâiere. Chiar și în fața inevitabilei despărțiri, legătura rămâne eternă, părintele trăind prin copiii săi.