Frunză verde matostat,
Jocul-i din bătrâni lăsat,
Joacă fetele cu foc
Cu flăcăii la un loc,
Se prinde și moș Costan
Cu căciulă și-n suman.
Moșul sare și iar sare
Cu opincile-n picioare,
Stai, moșule, nu sări
Că se rup opincile
Și-ai să bați podelele
Numai cu obielele.
Moșul sare voinicește
Și din gură-așa grăiește:
– Jucați, oameni buni, și voi
Cum se joacă pe la noi,
Zi-i, trompetă, mai cu foc
Pân’ diseară vreau să joc!.
Moș Costane, lasă gluma
Că te râde toată lumea,
Tu ai ghete, mai mult mergi
Și vrei jocul să-l pornești,
Las’ să joace strănepoții,
Tu așteaptă ceasul morții!
Sensul versurilor
Piesa descrie atmosfera unui joc tradițional într-un sat românesc, unde tineri și bătrâni se bucură împreună. Moș Costan, un personaj pitoresc, este îndemnat să lase tinerii să joace, amintindu-i-se de vârsta sa.