Doamne, iartă-ne că Ți-am greșit,
Când ne-am depărtat de Tine
Deodată parcă s-a înrăit,
Lumea pe pământ,
Lumea pe pământ.
Ne-au ascuns icoanele cu sfinți,
Uitând de porunci creștine
Am vândut pe 30 de arginți
Tot ce aveam mai sfânt,
Tot ce aveam mai sfânt.
Dar dacă exiști cu adevărat,
Unde ai fost, Doamne?
Atât amar de timp plecat,
Unde ai fost, Doamne?
În care cer nebănuit,
De-am crezut, că ne-ai părăsit.
Dar dacă exiști cu adevărat,
Și ne vezi, Doamne,
Cât ești de bun și luminat,
Să ne arăți, Doamne,
Că ne iubești, cu adevărat!
Doamne, iartă-ne că nu mai știm,
Rostind rugăciuni uitate
Ne e teamă să ne spovedim
Pentru ce-am greșit,
Pentru ce-am greșit.
Alungați pe veci din paradis,
Plătind niște vechi păcate,
Ne îndurăm oricum destinul scris,
Până la sfârșit, până la sfârșit.
Dar dacă exiști cu adevărat,
Unde ai fost, Doamne?
Atât amar de timp plecat,
Unde ai fost, Doamne?
În care cer nebănuit,
De-am crezut, că ne-ai părăsit.
Dar dacă exiști cu adevărat,
Și ne vezi, Doamne,
Cât ești de bun și luminat,
Să ne arăți, Doamne,
Că ne iubești, cu adevărat!
Dar dacă exiști cu adevărat,
Și ne vezi, Doamne,
Cât ești de bun și luminat,
Să ne arăți, Doamne,
Că ne iubești, și oricum am fi,
Ne-ai iertat!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o rugă de iertare către divinitate, recunoașterea greșelilor și o căutare a credinței într-o lume percepută ca fiind în declin moral. Versurile oscilează între îndoială și speranță, implorând divinitatea să se reveleze și să ofere asigurarea iubirii și a iertării.