Pe cine-L caută acuma în grădină
Cu vasele de mir umplute?
De lacrimi inima li-i plină.
Zorește ziua nouă. Îi răcoare,
Dar cerul se înseninează
În ciripituri cântătoare.
De ce Îl caută aicea pe Hristos?
De ce-au venit aici să-L plângă?
Pe piatră un înger luminos.
El șade-n haine albe, strălucite.
Vestind cereasca bucurie
Mironosițelor scârbite:
„Hristos a înviat! Și nu vă mai mâhniți
Și nu-L mai plângeți ca pe mort,
Cătându-L între cei muriți!
A iadului putere-i biruită,
Zadarnică-i răutatea:
De-acuma lumea-i izbăvită.
Întunecimea în lumină piere,
Măria ei i s-a surpat
Și fug vrăjmașii în durere.
Grăbiți-vă cu vești de veselie
Și spuneți veștile-n Sion:
Hristos îi viu și-n veci învie!”.
Dorm florile. Grădina moartă tace,
Iar primprejur — albastre umbre,
Nisip, zori aurii — și pace.
Aprilie 1912
Sensul versurilor
Piesa descrie momentul Învierii lui Hristos și vestea adusă de înger mironosițelor. Accentul este pus pe depășirea durerii și pe bucuria învierii, care aduce speranță și izbăvire.