Gândul că tu nu mai ești
Mă macină, nu pot să adorm
Privirea îmi e tulbure
De când nu mai ești tu
Nici eu nu mai sunt om.
Găsesc în casă lucruri care ți-au aparținut
Mi-amintesc și-acum, aici pe margine de pat
Mi-ai dat primul sărut.
Îmi e dor, dor dor dor, de noi
Nici n-am apucat să-ți spun
Că te iubesc ca un nebun.
Îmi e dor, dor dor dor, de noi
Nici n-am apucat să-ți spun
Cuvintele de rămas bun.
Privirea mi-e pierdută în fumul gros de țigară
Gândurile zboară dar nu mai sunt așa agile ca odinioară
Rezemat de peretele ce-mi amintește de a noastră prima seară
Cu paharul lângă mine și c-o sticlă de tărie, aproape goală.
Caut răspunsuri dar ele nu mai vin
Secat de putere, încerc să mă ridic, să strig.
Că îmi e dor, dor dor dor, de noi
Nici n-am apucat să-ți spun
Că te iubesc ca un nebun.
Îmi e dor, dor dor dor, de noi
[și mă gândesc la noi]
Nici n-am apucat să-ți spun
Cuvintele de rămas bun.
Dor, atât de dor îmi e
Nici n-am apucat să-ți spun
Cuvintele de rămas bun.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul profund după pierderea unei persoane dragi. Naratorul este copleșit de amintiri și de dorința de a fi putut spune lucruri importante înainte de despărțire.