Strofa I:
Iată-mă, iartă-mă că am uitat de noi
Și de zilele cu soare bătute de vânt și ploi,
Nu mai suntem la fel, totuși eu n-am dat înapoi
Aș vrea să găsesc scăparea din lanțul ăsta de foi,
De ce nu mai putem fi 2? Cine să-mi aline durerea?!
Când lacrimile tale reci îmi scutură tăcerea,
Da tu vrei să dai uitării sentimentul ce ne leagă
Și de toate amintirile praful să se aleagă,
Simt că nu mai rezist, te rog spune-mi că e un vis
Spune-mi ceva ce n-am promis, că eu de tine m-am desprins
Și m-ai atins, cu toate cuvintele tale
Că nu sunt vorbe goale, lasă răni în continuare
„Trebuie să fii tare, că te așteaptă ce-i mai rău”
În mod repetat aud asta mai mereu în capul meu,
Singur cu stelele în noapte și martor îmi este luna
Tot ce vreau e să înțelegi „noi pentru totdeauna”
Strofa a doua:
Cu luna am plecat departe de toate
Rămâi cu al tău soare, să te ardă zi și noapte,
Vrei fapte nu cuvinte că și tu te-ai săturat
Să vezi starea de rău, da, când te simți abandonat
Am ajuns disperat, nu mai știu nici să iubesc,
Poate eu sunt de vină și câteodată mă căiesc,
Cred că o să înnebunesc, nu vreau ca cineva să audă
Deși pare ciudat, ploaia parcă nu mă udă
Cu nervi de stâncă, peste toate o să trec
Am văzut multe-n viață, câteodată chiar nu înțeleg,
De ce vreau să-mi înec în băutură amarul și trecutul
Fără tine să iau de la capăt din nou începutul
Și dacă pornesc cu stângul, există a doua șansă
Noi doi am avut-o, da tu ai vrut să fie arsă
Ce era de reparat, parcă mai rău s-a stricat
Toate merg pe dos nu vezi? Îți zic eu că s-a terminat!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul după o despărțire. Naratorul se simte singur și abandonat, căutând alinare în amintiri și în lună, în timp ce se luptă cu sentimentele de vinovăție și disperare.
