Într-o zi pe înserat
Mă duceam la mine-n sat
Să văd părinții ce fac,
Un bătrân lângă-o fântână
Îmi făcu un semn din mână
Și-mi zice cu vorbă bună:
– Fericită, fată, ești
Că la părinți te gândești,
Părinții să ți-i mângâi
Că ești fiica lor dintâi.
La marginea satului
Strâng mâna bătrânului
Și ascult vorbele lui:
– Stai, copilă, de-odihnește
Că viața rău ne grăbește
Și anii ni-i risipește,
Ai plecat de mult din sat
Și-aici toate s-au schimbat,
Mama și cu tatăl tău
Sunt bătrâni cum sunt și eu.
Când să deschid portița
O zării pe măicuța
Și-mi tresări inima,
Sărut mâna ei muncită
Și-i șterg lacrima grăbită,
Și-i șterg lacrima grăbită
Dulce-i viața pe pământ
Și ce fericită sunt
Părinții să mi-i mângâi
Că sunt fiica lor dintâi.
Sensul versurilor
O persoană se întoarce în satul natal și retrăiește emoția revederii cu părinții. Cântecul subliniază importanța familiei și a legăturilor cu locurile natale, amintind de trecerea timpului și de valorile tradiționale.