Foaie verde, foi de viță,
Cine trece pe uliță?
E neicuț-al meu Gheorghiță,
Frumos cântă din foiță.
Cântă Gheorghe din foiță,
Eu-l aud din grădiniță
Și-mi pun floarea în cosiță
Și ies la el în portiță.
– Bună ziua, măi neicuță!
Ce tot cânți tu din foiță,
Ce tot cânți cu foița
De mi-ai secat inima?.
– Vin diseară la portiță
Să-mi dai flori de lămâiță,
Să-mi dai flori de lămâiță,
Eu să-ți dau dulce guriță.
– Să vii, neică, pe-nserat
Să nu afle lumea-n sat.
Sensul versurilor
O fată aude cântecul neicuțului ei și se pregătește să-l întâmpine. Dialogul lor dezvăluie o promisiune de iubire tainică, tipică idilelor rurale.