Ce-ți amintește să mai zâmbești, în zilele astea reci
Când tot în jurul tău, te face doar să vrei să pleci
Încerci alcool, droguri, senzații prin scări de blocuri
Și nu poți să mai iubești, dezamăgirea umblă pe tocuri
Aceste locuri, altădată păreau calme,
Erai tu cu ai tăi pe afară, vedeați doar în filme drame
Fericirea luată-n grame în final îți va da palme
Vei vrea să-ți vinzi și sufletu’, și Diavolu’ nu doarme
Cine te ajută atunci când ai nevoie de-o speranță?
Să mergi în față, indiferent cât ai greșit în viață
Pe cine poți să te bazezi, când nu mai ai nimic?
Și crezi că poți și singur, dar realizezi „ești prea mic”
E-o lume mare afară și tot ce te-nconjuară
Te forțează să te schimbi, și te va transforma în fiară
Când zâmbetul dispare, moare tot în jurul tău..
Și dacă azi e de kkt, zâmbește mâine va fi mai rău..
Niciun prieten, doar amic străin din vechi timpuri
Suflet rătăcit, în corp atât înstrăinat de singur
O femeie = Suflet pereche, chipul dispare repede
Ramai marcat de trickuri, lacrimi arzând decurg
Cu amintiri confuze dansând,
Îngerii plâng și fug, falsând, în fum se ascund
Știi? Lumea e rea, tu ești mai rău ca ea sigur
De ce așa? – nu știu prefer să stau ascuns singur
Trăiesc prin vise e mai simplu,
Am obosit să tot privesc cum trece timpul
Nu vreau să mor lipsit de riduri
Vreau să pier privind Răsăritul
Străin de peisajul blestemat de greu ce trece din plin viitorul
E cândva din trecut, copil sărac fericit
Într-un mic oraș natal, uitat, prăfuit prin care am rătăcit
Salvat de prezentul furat, Amaratul stilou e deprimat
E timp, zâmbește mâine va fi mai rău…
Sensul versurilor
Piesa descrie lupta cu depresia și dezamăgirile vieții. Protagonistul se simte singur și pierdut, căutând alinarea în vicii și amintiri, dar realizând că prezentul este sumbru și viitorul incert. În ciuda greutăților, există un îndemn subtil de a continua să zâmbești, chiar dacă ziua de mâine pare mai rea.