Câte nopți am așteptat să vii
Ruptă de realități, trăind în poezii
Nu credeam să te mai întâlnesc
Dar tu ai apărut și vreau să-ți mulțumesc.
Uneori, iubite, simt că sunt
Cea mai norocoasă de pe pământ
Dar nu știu ce-am făcut să te merit tocmai eu
Și-o să te port mereu în sufletul meu.
În lumea mea, care e o mare întrebare
Tu ești răspunsul fără ezitare
Te știu din cărțile de basme și povești
Cât de tandru ești prin felul în care iubești, știi că mă-nebunești.
Tu ești acum o parte din sufletul meu
Și vreau să cred că așa va fi mereu
Inima mea e acum a ta, iubite, nu te juca
Și te rog ai grijă de ea.
Tu m-ai învățat cum e să trăiesc
Fără prejudecăți și fără să rănesc
Dar astăzi nu-mi pot imagina
Ca-n locul tău să fie altcineva.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă recunoștința profundă față de persoana iubită, considerată un răspuns la căutările interioare și o parte esențială a sufletului. Vorbește despre o iubire idealizată, desprinsă din basme, și despre dorința ca această legătură să dureze etern.