Îmi moare sufletul…
Crezând
Că te vei întoarce la mine
Și știind că acum ai deja un refugiu
Îmi moare sufletul…
Se întunecă cu fiecare zi tot mai mult
Cerul speranței mele.
Pentru că viața nu-mi spune nimic
Pentru că teama mi se citește în priviri
Astfel
Îmi moare sufletul…
Și crește golul din mine
Care nu poate fi umplut cu nimic.
Dragostea ta
Este cea care nu mă lasă să trăiesc
Căreia nu-i pot rezista
Căci a pătruns foarte adânc
Ca o flacără ce nu se stinge niciodată
Ca o noapte eternă
Ai cărei zori nu mai apar niciodată.
Să uit
Cum aș putea uita?
Singura dată în care am știut să iubesc
Și acum trebuie să renunț
La sentimentul cel mai frumos pe care l-am cunoscut
Acum nu a mai rămas nimic
Iar tu nici nu-ți amintești de mine.
Dragostea ta
Este cea care nu mă lasă să trăiesc
Căreia nu-i pot rezista
Căci a pătruns foarte adânc
Ca o flacără ce nu se stinge niciodată
Ca o noapte eternă
Ai cărei zori nu mai apar niciodată.
Să uit
Cum aș putea uita?
Singura dată în care am știut să iubesc
Și acum trebuie să renunț
La sentimentul cel mai frumos pe care l-am cunoscut
Acum nu a mai rămas nimic
Iar tu nici nu-ți amintești de mine
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă resimțită în urma unei iubiri pierdute. Naratorul se confruntă cu golul lăsat de absența persoanei iubite și cu incapacitatea de a uita sentimentele puternice pe care le-a trăit.