Frunză de mohor,
Adu-l iar cu dor
Pe bădița din Humor
Pe lună, pe stele,
Pe brațele mele,
Să scape de doruri grele,
Că bădița mă iubește,
Dar să-mi spună nu-ndrăznește,
S-ar apropia de mine,
Dar crede că mi-i rușine.
Gura mea-i doruț,
N-o dau pe bănuți
C-o țin doar pentru drăguț,
Bade, tu să știi
Că de-i îndrăzni
Nimicuța n-ai păți,
Când l-o prins un pic curajul
Mi-o pupat numai obrazul,
De guriță s-o temut
Să se-apropie prea mult.
Bade din Humor,
Vină călător
Și nu fi bănuitor,
De mă vezi frumoasă,
Îs și drăgăstoasă
Și de fel nu-s rușinoasă,
Că de-oi vrea cu ochii mei
Ți-oi mâncat sute de lei
Și-un picuț dacă m-oi ține,
Făr-avere vei rămâne.
Da-ncă vremea nu-i pierdută,
Doamne-ajută cui sărută
Și primește cui iubește
Că și eu mai trag nădejde!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința unei fete ca băiatul pe care îl place să își depășească timiditatea și să își declare sentimentele. Ea îl asigură că nu are de ce să se teamă și își exprimă speranța că dragostea lor va înflori.