Asta-i lunca de-astă-vară
Și-am trecut-o s-o văd iară,
Nu-i nici frunză c-o picat,
Nu-i nici iarbă, s-o uscat,
Numai dorul meu trăiește,
Dar la badea nu-i nădejde.
Ochii-mi plâng, inima-mi arde
Și noaptea pe drum mă scoate
Să bat drumuri și cărări,
Să mai uit de supărări,
Să bat drumul pietruit
Și să uit de ce-am iubit.
Umblă badea fluierând,
Tot prin calea mea râzând,
Șuguind cu fetele
Și ochind nevestele,
Dar mie nu-mi pare rău
Că știu ce-i de capul tău,
Că mult dor am adunat,
Da-ntr-un ceas s-o spulberat.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și nostalgia pentru o dragoste pierdută. Persoana își amintește de locuri și momente dragi, dar realizează că sentimentele nu mai sunt reciproce, deși inițial dorul a fost intens, acesta dispare brusc.